Servicii consulare. Vize

Servicii consulare şi asistenţă pentru cetăţenii români

   

MAE și MAI vor notifica cetățenii prin SMS cu privire la faptul că urmează să le expire pașaportul

În cadrul demersurilor derulate în comun de Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular, și Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală de Pașapoarte, pentru eficientizarea procesului de eliberare a pașapoartelor, începând de miercuri, 7 martie a.c., cu sprijinul Companiei Naționale Imprimeria Română, va deveni funcțional sistemul de notificare a cetățenilor români cu privire la faptul că urmează să le expire pașaportul.

Astfel, deținătorii de pașapoarte, care au comunicat la depunerea ultimei cereri un număr de telefon valabil, vor primi un SMS prin care vor fi informați că le expiră pașaportul, cu una până la trei luni înainte.

Prin același mesaj, cetățenii vor fi încurajați să se programeze din timp pentru a evita timpii mari de așteptare din perioada de vară.

Textul mesajului va fi: „Pașaportul dvs. va expira în curând. Pentru reînnoire, programați-vă online pe epasapoarte.ro (România) sau econsulat.ro (străinătate)“. Pentru SMS-urile transmise la nivel național, va figura ca semnatar D.G. Pașapoarte, iar în străinătate, Departamentul Consular. Mesajele vor fi trimise de la numărul scurt 1813, la eticheta de expeditor figurând termenul  PAȘAPOARTE. 

De asemenea, în luna martie a.c., vor primi un SMS de notificare cetățenii cărora le-a expirat pașaportul în ultimele 6 luni.

Sistemul informatic a fost pus la dispoziție de integratorul proiectului Sistemul Informatic Integrat de Management al Documentelor de Călătorie – E-Pass, Compania Națională Imprimeria Națională, în urma unei proceduri de achiziție derulată prin SEAP.

Printre demersurile inițiate de MAI și MAE pentru simplificarea procedurilor de obținere a pașaportului și de reducere a aglomerației de la structurile de pașapoarte, care se înregistrează mai ales vara, se numără interconectarea sistemelor informatice ale celor două ministeremăsuri pe linie legislativă (ex. proiectul de lege pentru creșterea valabilității pașapoartelor)de resurse umane (ex. încadrarea de personal din sursă externă pentru serviciile de pașapoarte) precum și organizarea unei campanii de conștientizare a cetățenilor cu privire la necesitatea de a-și face pașaport din timp pentru a evita aglomerația din perioada concediilor. Sloganul campaniei este ”Anul are 12 luni, nu aștepta vara! Documentele de călătorie pot fi făcute din timp.”

Campanie comună de informare MAE-MAI

Ministerul Afacerilor Externe împreună cu Ministerul Afacerilor Interne desfășoară o campanie comună de informare în vederea conștientizării de către cetățenii români a necesității de a solicita, în timp util, eliberarea unor noi documente de călătorie, pe tot parcursul anului calendaristic, nu doar în perioada de vară.

Campania se va desfășura cu sprijinul mass-media audio și video din țară și din străinătate, misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, precum și în mediul on-line. 

  • Spoturile video aferente acestei campanii pot fi vizualizate aici:

        - https://youtu.be/Z6-rBa7hYUM

        - https://youtu.be/WiGqS2m4KPA    

 

  • Declarații de presă susținute de secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, Cosmin Dinescu, și secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Daniel Robert Marin, cu ocazia evenimentului de lansare a campaniei, la 22 noiembrie 2017, pot fi vizualizate aici:

        - https://youtu.be/LgAWIwFL95k

 

Va informam despre lansarea portalului E-Consulat – Consulatul la tine acasa. Accesand link-ul de mai jos puteti obtine informatii suplimentare despre facilitatile puse la dispozitia cetatenilor romani si puteti solicita servicii consulare on-line. 

 

În prim plan

„Vârstele Jocului” la Zagreb

16.11.2019

La 12 noiembrie 2019, în cadrul Festivalului European de Literatură 2019, la Clubul Literar „Booksa”…

Inaugurarea Muzeului „Cărările Vlahilor“

08.11.2019

La 8 noiembrie 2019, Ambasadorul României în Republica Croația, Constantin-Mihail Grigorie, a participat…

Întâlnire cu ministrul delegat pentru Parlamentul European

29.10.2019

La 29 octombrie 2019, Ambasadorul României în Republica Croația, Constantin-Mihail Grigorie, s-a…