Comunitatea românească

Despre comunitatea românească

Comunitatea românească din Croația este formată, în mare majoritate, din cetățeni români care s-au stabilit în Croația după anul 1990. Numărul acestora este estimat la circa 3000 de persoane, din care aproximativ 2500 dețin și cetățenia croată.

În Croația există și două comunități românofone, comunitatea lingvistică istroromână și cea a băieșilor.

Comunitatea lingvistică istroromână numără aproximativ 200 de membri care trăiesc în Peninsula Istria, în special în localitățile Šušnjevica, Žejane, Čepić, Kršan, Katun, Letaj. Este impresionant modul prin care această comunitate și-a conservat de milenii dialectul pe care îl vorbește – dialectul istroromân, unul dintre cele 4 dialecte istorice ale limbii române.

Comunitatea băieșilor în Croația datează din secolul XVIII, când etnici roma, lucrători în minele din Muntenia și Transilvania, au migrat în Europa inclusiv pe teritoriul de astăzi al Republicii Croația.

În prim plan

Participarea delegației Parlamentului României la Reuniunea Preşedinţilor COSAC de la Zagreb

22.01.2020

La 20 ianuarie 2020, o delegație a Parlamentului României, formată din Gabriela Crețu, președintele…

Întâlnire cu Președintele Grupului de prietenie cu România din Parlamentul Croației

04.12.2019

La 4 decembrie 2019, Ambasadorul României în Republica Croația, Constantin-Mihail Grigorie, s-a întâlnit …